S********* D********* A* P********** Z*** T**** S******* Î* N***** M******** D* S******* V***** M**** -********
ReclamantŞ***** G********* A*** I*****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamantul SINDICATUL DEMOCRATIC AL PEDAGOGILOR ZONA TÂRGU SECUIESC, în numele şi pentru membrul de sindicat Veress Maria-Magdolna, în contradictoriu cu pârâta ŞCOALA GIMNAZIALĂ „APOR ISTVAN”. Obligă pârâta la calcularea şi plata în beneficiul membrului de sindicat Veress Maria-Magdolna a diferenţelor de drepturi salariale reprezentând majorarea salariului de bază pentru predarea simultană la mai multe clase de elevi, conform art. 7 din litera B a Anexei nr. I din Legea nr. 153/2017, începând cu 1 ianuarie 2019 şi pe viitor, cât timp membrul de sindicat îndeplineşte condiţiile legale, cu respectarea alin. 6 din art. 38 al Legii 153/2017. Obligă pârâta la actualizarea diferenţelor salariale datorate, prin aplicarea la respectivele sume a indicelui de inflaţie, plus dobânda legală penalizatoare, de la data scadentă a obligaţiei de plată şi până la plata efectivă. Respinge ca neîntemeiate restul pretenţiilor reclamantului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Tribunalului Covasna. Pronunţată azi, 03.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1063/2019 din 03.10.2019Amână pronunţarea în cauză la data de 3 octombrie 2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2019