P******** D* P* L**** J********** D****** T**** S******
ApelantC******** R***
Intimat Parte vătămatăC*********** V***** G*******
Apelant InculpatAdmite apelurile declarate de P******** D* P* L**** J********** D****** T**** S****** şi de inculpatul C*********** V***** G******* împotriva sentinţei penale nr. 519/15.04.2019 pronunţate de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr. 11964/225/2018. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând: În baza art. 193 alin. 2 C.p. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnă pe inculpatul C*********** V***** G******* la pedeapsa de 1 an închisoare (infracţiune săvârşită la data de 10.03.2018). Constată că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu cele patru infracţiuni, săvârşite la data de 05.11.2017, care au făcut obiectul dosarului nr. 540/101/2018 al Tribunalului Mehedinţi în care prin sentinţa penală nr. 92/27.04.2018 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin decizia penală nr. 899/15.06.2018 a Curţii de Apel Craiova a fost aplicată inculpatului C*********** V***** G******* pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, alături de amenda penală în cuantum de 6000 lei stabilită conform sentinţei penale nr. 1770/11.12.2017, pronunţate de Judecătoria Dr. Tr. Severin în dosarul nr. 11624/225/2016, pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 2 ani, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, lit. b şi lit. h C.p. şi respectiv pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, lit. b şi lit. h C.p. Constată că infracţiunea din prezenta cauză este săvârşită în stare de pluralitate intermediară faţă de infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. 2 C.p., comisă de către inculpatul C*********** V***** G******* la data de 02.04.2015, pentru care inculpatului i-a fost aplicată amenda penală în cuantum de 6000 lei prin sentinţa penală nr. 1770/11.12.2017, pronunţată de Judecătoria Dr. Tr. Severin în dosarul nr. 11624/225/2016, definitivă prin neapelare la data de 09.01.2018. Repune în individualitate pedeapsa rezultantă mai sus arătată aplicată inculpatului C*********** V***** G******* prin sentinţa penală nr. 92/27.04.2018 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin decizia penală nr. 899/15.06.2018 a Curţii de Apel Craiova astfel: - pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de omor prev. de art. 32 C.p. rap. la art. 188 alin.1 şi 2 C.p. cu aplic. art. 75 alin.1 lit. a C.p., art. 79 alin. 1 CP, art. 76 CP şi art. 396 alin. 10 Cpp ; pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 2 ani, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, lit. b şi lit. h C.p.; pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, lit. b şi lit. h C.p. - pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice prev. de art. 371 C.p., cu aplic. art. 396 alin.10 C.p.p. - pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept de obiecte periculoase prev. de art. 372 alin. 1 lit. a C.p., cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p. - pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire fără drept de obiecte periculoase prev. de art. 372 alin. 2, cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p. - sporul de 4 luni închisoare aplicat urmare a contopirii - amenda penală în cuantum de 6000 lei aplicată inculpatului C*********** V***** G******* prin sentinţa penală nr. 1770/11.12.2017, pronunţată de Judecătoria Dr. Tr. Severin în dosarul nr. 11624/225/2016. În baza art. 44 alin. 1-2 C.p. rap. la art. 39 alin. 1 lit. d C.p. dispune contopirea pedepsei de un an închisoare aplicată inculpatului C*********** V***** G******* pentru infracţiunea dedusă judecăţii cu amenda penală în cuantum de 6000 lei aplicată inculpatului C*********** V***** G******* prin sentinţa penală nr. 1770/11.12.2017, pronunţată de Judecătoria Dr. Tr. Severin în dosarul nr. 11624/225/2016, pentru săvârşirea, la data de 02.04.2015, a infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. 2 C.p., urmând ca inculpatul să execute, pedeapsa rezultantă de un an închisoare şi 6000 lei amendă penală. În baza art. 39 alin. 1 C.p. dispune contopirea pedepsei rezultante de un an închisoare şi 6000 lei amendă penală aplicate inculpatului C*********** V***** G******* cu cele 4 pedepse aplicate acestuia prin sentinţa penală nr. 92/27.04.2018 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin decizia penală nr. 899/15.06.2018 a Curţii de Apel Craiova şi anume cu pedeapsele de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de omor prev. de art. 32 C.p. rap. la art. 188 alin.1 şi 2 C.p. cu aplic. art. 75 alin.1 lit. a C.p., art. 79 alin. 1 CP, art. 76 CP şi art. 396 alin. 10 Cpp, de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice prev. de art. 371 C.p., cu aplic. art. 396 alin.10 C.p.p., de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept de obiecte periculoase prev. de art. 372 alin. 1 lit. a C.p., cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p. şi de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire fără drept de obiecte periculoase prev. de art. 372 alin. 2, cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p. şi aplică inculpatului C*********** V***** G******* pedeapsa principală cea mai grea, respectiv pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv un spor de 8 luni închisoare (1 an închisoare + 3 luni închisoare + 3 luni închisoare + 6 luni închisoare rezultă 2 ani închisoare adică 24 luni închisoare; 1/3 din 24 luni închisoare rezultă 8 luni închisoare), urmând ca, în final, inculpatul C*********** V***** G******* să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie, la care se adaugă pedeapsa de 6000 lei amendă penală. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a C.p., aplică inculpatului C*********** V***** G******* pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 2 ani, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, lit. b şi lit. h Cod penal, pedeapsă care se va executa în conformitate cu dispoziţiile art. 68 Cp. În temeiul art. 45 alin. 5, rap. la art. 45 alin. 3 lit. a Cp, aplică inculpatului C*********** V***** G******* pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b şi lit. h C.p., din momentul în care hotărârea de condamnare va rămâne definitivă şi până la executarea pedepsei principale sau până când acea pedeapsă va putea fi considerată executată. În baza art. 72 alin. 1 Cod penal, rap. la art.404 alin.1 lit. a C.p.p., deduce din pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului C*********** V***** G******* reţinerea din data de 13.11.2017 până la data de 14.11.2017 şi perioada executată din 18.06.2018 la zi şi menţine starea de detenţie. Dispune anularea formelor de executare întocmite în baza s.p. nr. 92/27.04.2018 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin d.p. nr. 899/15.06.2018 a Curţii de Apel Craiova şi întocmirea formelor de executare potrivit prezentei decizii. Menţine celelalte dispoziţii ale s.p. nr. 92/27.04.2018 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin d.p. nr. 899/15.06.2018 a Curţii de Apel Craiova care nu contravin prezentei decizii. Dispune anularea formelor de executare întocmite în baza sentinţei penale nr. 1770/11.12.2017, pronunţate de Judecătoria Dr. Tr. Severin în dosarul nr. 11624/225/2016, definitivă prin neapelare la data de 09.01.2018 şi întocmirea formelor de executare potrivit prezentei decizii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 1770/11.12.2017, pronunţate de Judecătoria Dr. Tr. Severin în dosarul nr. 11624/225/2016, definitivă prin neapelare la data de 09.01.2018 care nu contravin prezentei decizii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Conform art. 275 alin. 6 C.p.p., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 868 lei, rămâne în sarcina statului şi se va vira către Baroul Dolj din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 1.07.2019.
Hotarare 1049/2019 din 01.07.2019În baza art. 391 alin. 2 C.p.p amână pronunţarea la data de 1.07.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.06.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.06.2019În baza art. 391 alin. 1 C.p.p. deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 19.06.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7.06.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.06.2019