A**** E*** L*****
CondamnatAdmite cererea persoanei private de libertate şi propunerea Comisiei de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui privind liberarea condiţionată a persoanei condamnate A**** E*** L*****. În temeiul art.587 alin.1 Cod procedură penală, dispune liberarea condiţionată a condamnatului A**** E*** L*****, anterior executării integrale a pedepsei de 2 ani şi 8 luni, aplicată prin sentinţa penală nr.24/2018 a Tribunalului Harghita, mandat de executare nr.28/2018. În baza art.100 alin. 6 Cod penal, intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Pune în vedere condamnatului dispoziţiile art.100 alin.5 şi art.104 al.2 Cod penal referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 313 lei, reprezentând onorariul avocat oficiu-av. Morăraş Monica-deleg. nr.34/2020, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.01.2020.
Hotarare 136/2020 din 27.01.2020Stabileşte pronun?area la data de 27.01.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.01.2020