P******** D* P* L**** J********** D************ S******
PetentB******** V*****
IntimatAdmite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dr.Tr.Severin privind pe intimatul B******** V*****. Dispune desfiinţarea totală a înscrisului prevăzut la pct. nr. 3 din ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dr.Tr.Severin nr. 1054/P/2019 din data de 26.09.2019. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu contestaţie motivată în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată azi, 18.05.2020, în şedinţă publică, la sediul Judecătoriei Dr.Tr.Severin.
Incheiere finala dezinvestire 228/2020 din 18.05.2020TERMEN PRESCHIMBAT DIN DATA DE 30.03.2020 L DATA DE 18.05.2020.
Având în vedere Hotărârile nr. 2 din data de 22.01.2020 şi nr. 4/07.02.2020 ale Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin prin care s-a dispus suspendarea activităţii de judecare a cauzelor aflate pe rolul instanţei pe o durată nedeterminată, cu excepţia cauzelor cu caracter urgent-respectiv cauzele penale în care sunt implicate persoane private de libertate, cauze penale în care au fost dispuse măsuri preventive, cauze de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, în celelalte tipuri de cauze urmând a se acorda termene, constatând că prezenta cauză nu se regăseşte printre cauzele de tip urgent, va dispune amânarea cauzei şi va acorda termen la data de 30.03.2020.
Incheiere de sedinta din 17.02.2020Având în vedere Hotărârea nr. 2/22.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, amână cauza şi acordă termen la data de 17.02.2020.
Incheiere de sedinta din 27.01.2020Amână cauza la data de 27.01.2020 pentru când se va cita intimatul atât la adresa de domiciliu cât şi prin afişare la sediul instanţei.
Incheiere de sedinta din 06.01.2020