S********* S*********** D** Î********* B********
ReclamantŞ***** G********* N** 1**
PârâtV******** G*******
ReclamantAdmite sesizarea şi dispune îndreptarea erorii materiale din sentinţa civilă nr. 4101/10.07.2019 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în dosarul civil cu nr. 12049/3/2019 al Tribunalului Bucureşti prin înlăturarea omisiunii vădite din dispozitivul sentinţei, în sensul că dispozitivul va avea următorul conţinut: „Admite acţiunea. Obligă pârâta la plata către reclamantă a unei despăgubiri egală cu dobânda legală penalizatoare pentru sumele datorate în temeiul sentinţei civile nr. 4485/14.10.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 48131/3/2012, începând cu data de 19.04.2016 până la data plăţii efective. Cu apel in 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucuresti Sectia a VIII-a. Pronuntata prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 10.07.2019.” Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 07.11.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 07.11.2019Admite acţiunea. Obligă pârâta la plata către reclamantă a unei despăgubiri egală cu dobânda legală penalizatoare pentru sumele datorate în temeiul sentinţei civile nr. 4485/14.10.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 48131/3/2012, începând cu data de 19.04.2016 până la data plăţii efective. Cu apel in 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucuresti Sectia a VIII-a. Pronuntata prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 10.07.2019.
Hotarare 4101/2019 din 10.07.2019