D***** M**** ş* a****
Intimat ReclamantP***** L******
Intimat ReclamantB*** I**** D******
Intimat ReclamantB******* O******
Intimat ReclamantH**** I**** M********
Intimat ReclamantAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de intimata A.V., cu privire la decizia civilă nr. 1628/A din 22.11.2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 1207/84/2018 în sensul că se va menţiona şi numele intimatei A. V în considerentele şi dispozitivul deciziei civile, din eroare acesta fiind omis. Îndreptarea se va face in ambele exemplare ale deciziei. Definitivă. Dată În camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 3 februarie 2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 03.02.2020Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul S.J.U.Zalău împotriva sentinţei civile nr. 329 din 16 aprilie 2019 a Tribunalului Sălaj pronunţată în dosarul nr. 1207/84/2018, pe care o păstrează. Obligă apelanta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către intimaţii reclamanţi D.M, P.L, B.I.D, B.O, H.I.M, O.L, R.F.A, C.C. T, B.G.A, T.M, I.M, A.E, în cuantum de 150 lei către fiecare. Definitivă. Pronunţată azi, 22.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 1628/2019 din 22.11.2019Amână pronunţarea pentru data de 22 noiembrie 2019. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.11.2019Amână pronunţarea pentru data de 19.11.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2019