I***** D*** F****** A* (***** I***** J******* D*** F****** A**
CreditorS***** D**** I******
DebitorAdmite cererea de emitere a ordonanţei de plată formulată de către creditoarea Intrum Debt Finance AG (fostă Instrum Justiţia Debt Finance AG) în contradictoriu cu debitoarea Sandru Delia-Isabela. Obligă debitoarea ca în termen de 20 zile de la comunicarea prezentei Ordonanţe să plătească creditoarei suma de 2.627,13 lei, compusă din: - 516,06 lei, reprezentând debit principal, respectiv contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate; - 56,09 lei, reprezentând contravaloarea penalităţilor de întârziere, calculate conform prevederilor contractuale; - 1.659,92 lei, reprezentând daune pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale, calculate conform contractului; - 195,06 lei reprezentând taxa pentru nereturnare echipament percepută conform prevederilor contractuale; - 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru). Executorie de drept. Cu drept de cerere în anulare pentru debitor, în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării, care se va depune la Judecătoria Lipova. Pronunţată la data de 24 iulie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 514/2019 din 24.07.2019Amână pronunţarea la data de 24 iulie 2019, pentru când pronunţarea se va face punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.07.2019