P**** V*****
PetentP****** L***** A M*********** B*******
IntimatÎn baza art. 29 din lg.50/1991 în forma de la data publicării aplicabilă contravenţiei săvârşite în cauză constată că dreptul de a identifica şi sancţiona contravenţiile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârşirii faptei. În consecinţă, faţă de împrejurarea că boxa realizată fără autorizaţie a fost edificată în anul 1994: Admite excepţia invocată de către petent privind aplicarea sancţiunii şi întocmirea procesului verbal de contravenţie după împlinirea termenului legal de prescripţie. Admite plângerea contravenţională formulată de petentul P**** V***** în contradictoriu cu Poliţia Locală a mun.Botoşani. Anulează procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PLD nr.01110 întocmit de către intimată la data de 30.08.2019. Cu drept de apel ce se depune la Judecătoria Botoşani în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 395/2020 din 03.02.2020Amână pronunţarea la data de 03.02.2020, cu aplicarea prevederilor art.396 alin.2 Cod proc. civ., pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.01.2020Acordă termen la 20.01.2020 pentru administrarea probei testimoniale, comunicarea răspunsului la întâmpinare şi solicitarea de relaţii de la Primărie.
Incheiere de sedinta din 27.11.2019Admite excepţia nelegalei compuneri a completului, invocată din oficiu. Trimite cauza privind petentul P**** V*****., în contradictoriu cu pârâtul Politia Locală a Mun. Botoşani, având ca obiect plângere contravenţională, spre o nouă repartizare aleatorie a cauzei, cu blocarea completelor CSC01, CSC02, CSC03, CSC04 şi CSC05. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 05.09.2019.
Incheiere de sedinta din 05.09.2019