Dosar 12164/190/2019 din 12.12.2019

liberarea condiţionată (art.587 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12164/190/2019
Data dosar:
12.12.2019
Instanta:
Judecătoria Bistrița
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
liberarea condiţionată (art.587 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.01.2020 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.4
  • Soluţionare

    În baza art. 587 CPP rap. la art. 59 VCP, admite propunerea Comisiei pentru liberări condiţionate de la Penitenciarul Bistriţa şi, în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului S.I., , aflat în Penitenciarul Bistriţa în executarea pedepsei de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin SP nr. 227/2015 a Tribunalului Suceava, în baza căreia a fost emis mandatul de executare nr. 362/2017. Onorariul parţial cuvenit av. oficiu Săsărman Monica, în cuantum de 100 lei, se va achita din fondurile Ministerului Justiţiei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13.01.2020.

    Hotarare 1/2020 din 13.01.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD