B******* C******* A***
IntimatRespinge sesizarea de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei formulată de Serviciul de Probaţiune Argeş împotriva condamnatului B.C.A în ceea ce priveşte pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2210/08.09.2015 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr 56/A/20.01.2016 a Curţii de Apel Piteşti. În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică de la 26 Noiembrie 2019.
Hotarare 1274/2019 din 26.11.2019Emite adrese către Primăria Comunei Bogaţi, ITM Argeş şi AJFP Argeş în sensul celor menţionate în considerentele prezentei încheieri. Reia procedura de citare cu intimatul. Amână judecarea cauzei la data de 26.11.2019. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Octombrie 2019.
Incheiere de sedinta din 29.10.2019