U******* A************ T********** C*** S*********
ReclamantI***** C****** P********
PârâtAdmite sesizarea formulată de reclamanta Primăria comunei Stănileşti, judeţul Vaslui, reprezentata prin primar, în contradictoriu cu pârâta IONIŢĂ COSMINA-PETRONELA, Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale aplicată pârâtei prin procesul-verbal seria PVSX nr. 0104485/29.06.2017 încheiat de Poliţia Buneşti-Avereşti cu 160 ore muncă în folosul comunităţii. Sancţiunea va fi executată prin serviciul specializat al Primăriei comunei Stănileşti, jud. Vaslui. Contravenienta se va prezenta de îndată, dar nu mai târziu de 3 zile de la primirea mandatului de executare, la primarul unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază îşi are domiciliul sau reşedinţa, pentru luarea în evidenţă şi executarea sancţiunii. Dispune emiterea unui mandat conform prezentei sentinţe. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. În cazul formulării apelului, cererea trebuie depusă la Judecătoria Huşi. Câte o copie de pe dispozitivul hotărârii, însoţită de mandatul de executare, se comunică primarului comunei Stănileşti, jud. Vaslui, Poliţiei Stănileşti, precum şi contravenientei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.06.2019.
Hotarare 685/2019 din 24.06.2019