R** & R** S***
ReclamantS****** M***** U***** S*****
PârâtAdmite excep?ia perimării, invocată din oficiu. Constată intervenită perimarea cererii formulate de reclamanta RCS & RDS SA în contradictoriu cu pârâta SERVSIM MA?INI UNELTE SRL. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronun?are. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Sibiu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 29.09.2021.
Hotarare 3793/2021 din 29.09.2021Amână pronunţarea la data de 29.09.2021 pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.09.2021suspendat în baza art. 242 c.pr.civ. pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite de către instanţă.
Incheiere suspendare din 19.01.2021în vederea achitării diferen?ei taxei de timbru.
Incheiere de sedinta din 24.11.2020Repune cauza pe rol şi se va reveni cu adresă către petent pentru a depune, în copie conformă cu originalul, contractul nr.9699002438/11.04.2014, precum şi să precizeze cuantumul penalită?ilor de întârziere solicitate calculate până la data de 11.11.2019, data formulării ac?iunii. Stabile?te termen de judecată la data de 24.11.2020, ora 12, pentru când vor fi citate păr?ile. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia părţilor de către grefa instan?ei, astăzi, 21.10.2020.
Incheiere de sedinta din 21.10.2020amână pronun?area la 21.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.10.2020Amână pronuntarea la 16.10.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.10.2020Amână pronun?area la 6.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.09.2020pentru depunerea de către reclamantă a înscrisurilor în probaţiune.
Incheiere de sedinta din 23.06.2020preschimbare termen
Având în vedere Decizia nr.15/11.05.2020 dată de dl. Pre?edinte al Tribunalului Sibiu, privind mutarea în sediul situat pe strada Ocnei nr.33, instan?a , în temeiul art. 230 c.p.c. dispune din oficiu preschimbarea termenului de judecată din data de 26.05.2020, la data de 23.06.2020,
Incheiere de sedinta din 13.05.2020Văzând Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor de la Judecătoria Sibiu nr.5/2020 şi art.42/1 din Decretul 195/2020, stabile?te termen de judecată la data de 26 mai 2020, cu citarea tuturor părţilor.
Incheiere de sedinta din 17.03.2020