R******* F****
PetentÎn temeiul dispoziţiilor art. 554 şi art. 582 Cod procedură penală admite sesizarea Judecătorului Delegat la Compartimentul de Executări Penale privind anularea amânării aplicării pedepsei stabilite inculpatului R******* F****, respectiv privind anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei, şi în consecinţă: În baza art. 89 Cod penal anulează amânarea aplicării pedepsei de 8 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. nr. 595/2019 a Judecătoriei Deva, pronunţată în dosarul nr. 1365/221/2019 şi dispune aplicarea acestei pedepse inculpatului. În baza art. 97 Cod penal anulează suspendarea condiţionată a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1020/06.06.2019, a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosarul nr. 4751/55/2019. În baza art. 38 alin. 1 Cod penal contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 2 luni şi 20 zile, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de: - 2 (doi) ani şi 2 (două) luni şi 20 zile închisoare. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.65 alin. 1 Cod penal şi art. 45 alin. 5 Cod penal inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal şi dreptul de a conduce autovehicule prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. i) Cod penal. În baza art. 67 alin. 2 Cod penal şi art. 66 alin. 1, 2 Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, drepturile de la art. 66 lit. a, b Cod penal şi dreptul de a conduce autovehicule prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. i) Cod penal pe o durată de 3 ani, în baza art. 45 alin. 3 Cod penal inculpatului urmând a-i fi interzise ca pedepse complementare drepturile de la art. 66 lit. a, b, i Cod penal În baza art. 91 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 2 an şi 2 luni şi 20 zile închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, termen care curge din data de 25.06.2019. În baza art. 93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Hunedoara la datele fixate de acesta b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa c) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea. d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă. În baza art. 93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune Hunedoara - să nu părăsească teritoriul ţării fără acordul instanţei În baza art. 93 Cod penal, pe parcursul termenului de încercare inculpatul trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 zile, în condiţiile ce urmează a fi stabilite de Serviciul de Probaţiune Hunedoara la Primăria Municipiului Hunedoara şi Primăria localităţii Petroşani. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere sau în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere instituite or a obligaţiilor impuse. În baza art. 275 al 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu contestaţie in termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 07 noiembrie 2019.
Hotarare 1946/2019 din 07.11.2019Stabileşte termen de pronunţare la data de 07.11.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.10.2019T: 31.10.2019, pentru comunicarea datelor solicitate Judecătoriei Deva.
Incheiere de sedinta din 03.10.2019T. 03.10.2019, pentru ataşarea sentinţei penale nr. 595/2019 a Judecătoriei Deva şi înaintarea fişei de cazier judiciar a petentului.
Incheiere de sedinta din 05.09.2019