G********** B******** A***** M******
ContestatorI************ L**
IntimatÎNCHEIERE: Respinge excepţia netimbrării contestaţiei la executare invocată de intimată. Respinge excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare invocată de intimată. Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite. Respinge cererea formulată de contestatorii Gosoiu (Fost Bobirnac) Andrei Madalin în contradictoriu cu intimata Investcapital Ltd. Dispune comunicarea către Biroului Executorului Judecătoresc Mateescu Emilia a recipisei de consemnare a cauţiunii, pentru a servi la acoperirea creanţelor stabilite prin titlul executoriu. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Horezu. Pronunţată azi, 29.05.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Preşedinte,
Incheiere finala dezinvestire 21/2020 din 29.05.2020În vederea deliberării amână pronunţarea la data de 29 mai 2020 .
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.05.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, potrivit art.42 alin.6 din Decretul nr.195 din data de 16.03.2020 al Preşedintelui României, publicat în Monitorul Oficial nr.212 din 16.03.2020, raportat la dispoziţiile art.412 alin.8 Cod procedură civilă. Potrivit art. 42 alin. 8 din Decretul nr. 195/16.03.2020 judecarea prezentului dosar se va relua din oficiu urmând ca în termenul de 10 zile de la încetarea stării de urgentă instanta de judecată să ia masuri pentru fixarea termenelor de judecată si citarea partilor” .
Incheiere suspendare din 23.03.2020Pentru continuitatea completului acorda termen de judecata la data de 23 martie 2020 .
Incheiere de sedinta din 24.02.2020Amână cauza pentru administrare probatoriu
Incheiere de sedinta din 16.12.2019Amână cauza pentru ca părţile să ia cunoştinţă de dosarul de executare nr.209/2019.
Incheiere de sedinta din 28.10.2019Amână cauza pentru a se achita de către contestator 50 lei taxă timbru pentru cererea de suspendare a executării silite şi pentru a se solicita , în copie certificată, dosarul de executare silită nr.209/2019.
Incheiere de sedinta din 30.09.2019