B***** C* L******** C*****
InculpatÎn baza art. 336 alin. 1 Cod penal, art.396 alin.10 N.C. pr. pen. condamnă pe inculpatul BUZATU LAURENŢIU COSTEL,la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art. 336 alin. 1 c.p.). În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, pe o durată de 2 ani. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. Dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei accesorii aplicate. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Teleorman, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Năsturelu pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 18.11.2019.
Hotarare 168/2019 din 18.11.2019faţă de lipsa inculpatului
Incheiere de sedinta din 21.10.2019Lipsă inculpat.
Incheiere de sedinta din 02.09.2019