T**** M**** I*** R***
Intimat ReclamantI************ D* P****** A* J******** S*** M***
Apelant PârâtAdmite apelul declarat de către apelantul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI SATU MARE, în contradictoriu cu intimatul TURTI - MAXIM IOAN - RADU, împotriva Sentinţei civile nr. 586/2019 de la 07 mai 2019 a Judecătoriei Carei, pronunţată în dosarul nr. 12265/296/2018, pe care o schimbă în parte, în sensul că respinge ca neîntemeiată plângerea formulată şi menţine, în întregime, procesul verbal contestat. Decizia este definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 30.10.2019.
Hotarare 506/2019 din 30.10.2019Amână pronunţarea la data de 30.10.2019. În baza art. 396 alin. 2. C.pr.civilă, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.10.2019