E*** E****** M******* S***
ReclamantB**** F******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta ENEL ENERGIE MUNTENIA SA, în contradictoriu cu pârâtul B**** F******. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 3801,03 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate, la care de adaugă suma de 89,29 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Răducăneni. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 16.03.2030.
Hotararecameraconsiliu19/2020 din 16.03.2020Amână pronun?area la data de 16.03.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.03.2020Având în vedere Hotărârea nr.1 a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Răducăneni din data de 21.01.2020 prin care s-a adoptat ca formă de protest suspendarea temporară a activităţii de judecată, cu excepţia cauzelor urgente, raportat la obiectul cauzei de faţă şi faptul că soluţionarea acesteia nu reclamă urgenţă, acordă termen la data de 13.03.2020.
Incheiere de sedinta din 14.02.2020