S* E*** C** S**
ReclamantD***** V**** M****
PârâtAdmite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta SC E. CAR SRL, CUI ., J, cu sediul în.şi sediul procesual ales la ., în contradictoriu cu pârâtul D. V.M., CNP ., domiciliat în . Obligă pârâtul să platească reclamantei suma de 896 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr. 30542/27.10.2018, suma de 150 lei cu titlu de daune interese, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1%/zi de întârziere, aferente sumei de 896 lei, începând cu data de 30.12.2018 şi până la data achitării integrale a debitului. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Numai cu drept de apel la tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Cluj-Napoca, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată azi, 25.09.2019, prin punerea soluţiei la îndemâna părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu11225/2019 din 25.09.2019pentru data de 25.09.2019, iar soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.09.2019