A******** D* P********** N** 7*
ReclamantM****** A******
PârâtM****** D*****
Pârât1. Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată. 2. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, sub sancţiunea nulităţii. 3. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 19.04.2021.
Hotarare 1881/2021 din 19.04.20211. Amână pronunţarea la data de 19.04.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. 2. Cu drept de apel odată cu fondul. 3. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei astăzi, 07.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.04.2021pentru a depune copie a certificatului de deces defunctului şi dovada dezbaterii succesiunii şi acceptării de către pârâţi
Incheiere de sedinta din 03.02.2021pentru a preciza dacă au mai fost efectuată plăţi
Incheiere de sedinta din 09.12.2020pune în vedere reclamantei sa depuna listele de plata pt perioada ianuarie-aprilie 2016 si fisa de apartament pt imobilul paratilor din care sa reiasa debitul datorat
Incheiere de sedinta din 30.09.2020Amână judecarea cauzei la data de 30.09.2020, ora 09.30, în vederea administrării probatoriului şi emiterii unei adrese către D.I.T.L. Dr. Tr. Severin.
Incheiere de sedinta din 03.06.2020Suspendat, începând cu data de 16.03.2020, în temeiul dispoziţiilor art. 42 şi art. 43 din decretul privind instituirea stării de urgen?ă pe teritoriul României şi având în vedere şi Hotărârea nr. 10 din 19.03.2020 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Craiova