Dosar 1237/107/2019/a1 din 26.11.2019

îndreptare eroare materială


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1237/107/2019/a1
Data dosar:
26.11.2019
Instanta:
Tribunalul Alba
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
îndreptare eroare materială
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.10.2020 la ora 09:00

    Complet: C4 LM
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea de îndreptare a erorilor materiale strecurate în sentinţa civilă nr.1413/2019 din 24.10.2019 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr.1237/107/2019, respectiv în practicaua sentinţei, în considerente şi în dispozitiv. Înlătură erorile materiale strecurate în practicaua sentinţei, referitoare la prezenţa părţilor şi cuvântul pe fondul cauzei, respectiv în alineatele 2 şi 7 din practica, astfel că acestea vor avea următorul cuprins: - alin.2: „La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă mandatara reclamantului, avocat Stoian Simona, lipsă fiind reclamantul şi reprezentantul pârâtei. - alin.7: Instanţa consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, motiv pentru care închide dezbaterile, în baza art.394 din noul Cod de procedură civilă, şi acordă cuvântul pe fondul cauzei.” Alineatul 7 va fi urmat de alin.8, cuprinzând cuvântul pe fond, astfel: „Avocat Stoian Simona pentru reclamant solicită admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.” Înlătură omisiunea vădită strecurată în considerentele sentinţei, referitoare la cheltuielile de judecată, respectiv în enumerarea petitelor cererii de chemare în judecată, şi înlătură eroarea materială strecurată în alineatul ultim din considerente referitor la cheltuieli, astfel: Alineatul 3 din considerente, care cuprinde al doilea petit din cererea de chemare în judecată, va fi urmat de un nou alineat, cuprinzând al treilea petit al cererii, având următorul cuprins: „3. cu cheltuieli de judecată.” Alineatul ultim din considerente, respectiv ultima propoziţie din considerente, va avea următorul cuprins: „S-au solicitat 800 lei cheltuieli de judecată, conform chitanţelor depuse la dosar (filele 33, 34).” Respinge cererea privind îndreptarea erorii materiale strecurată în alin.4 din dispozitivul sentinţei, referitor la cheltuielile de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Alba. Pronunţată în şedinţa publică din 15.10.2020.

    Hotararecameraconsiliu969/2020 din 15.10.2020
  • Sedinta din data de 24.09.2020 la ora 09:00

    Complet: C4 LM
  • Amână cauza

    AMÂNAT CAUZA LA DATA DE 15.10.2020 15.10.2020 PENTRU DEPUNEREA LA DOSAR A COPIEI CAIETULUI GREFIERULUI ŞI TRANSCRIEREA ÎNREGISTRĂRII DIN ŞEDINŢĂ

    Incheiere de sedinta din 24.09.2020
  • Sedinta din data de 02.07.2020 la ora 09:30

    Complet: C4 LM
  • Amână cauza

    Amânat cauza la data de 24 septembrie 2020 pentru ata?area dosarului de fond

    Incheiere de sedinta din 02.07.2020
  • Sedinta din data de 09.04.2020 la ora 09:00

    Complet: C4 LM
  • Termen preschimbat

    Preschimbat termenul la 2 iulie 2020

  • Sedinta din data de 16.03.2020 la ora 09:00

    Complet: C4 LM
  • Termen intermediar

    Preschimbat din oficiu termenul de judecată stabilit pentru data de 9 aprilie 2020 la data de 2 iulie 2020, pentru când se citează părţile.

    Incheiere finala dezinvestire 518/2020 din 16.03.2020
  • Sedinta din data de 06.02.2020 la ora 09:00

    Complet: C4 LM
  • Amână cauza

    Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Alba nr. 4/30.01.2020, amână judecarea cauzei la data de 09 aprilie 2020

    Incheiere de sedinta din 06.02.2020
  • Sedinta din data de 19.12.2019 la ora 09:00

    Complet: C4 LM
  • Repus pe rol

    Raportat la capetele de cerere formulate se apreciază a fi o completare a dispozitivului , repune cauza pe rol fixează nou termen de judecată la 6 februarie 2020 cu citarea părţilor.

    Incheiere de sedinta din 19.12.2019
  • Sedinta din data de 05.12.2019 la ora 09:00

    Complet: C4 LM
  • Amână cauza

    Amânat pronunţarea la 19 decembrie 2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.12.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD