U******** V***** - P*** A** D****** C*********
PetentI************ J******* D* P****** S****** – S******** R***** -**** R****** L****
IntimatÎn temeiul art. 255 coroborat cu art. 258 Cod procedură civilă, încuviinţează pentru petent proba cu înscrisuri, iar pentru intimată proba cu înscrisuri şi proba cu înregistrarea video, apreciindu-le pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei. Emite adresă către intimată, cu menţiunea ca până la următorul termen de judecată să depună la dosar o planşă fotografică care să surprindă numărul de înmatriculare al autoturismului menţionat în cuprinsul procesului-verbal seria PSVX nr. 310007 din data de 21.12.2019 sau partea din înregistrarea video în care s-a procedat la oprirea acestui autoturism. Emite adresă către CNAIR SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, cu menţiunea ca, până la următorul termen de judecată, să precizeze preciza dacă pe DN 17, la km 232+800 m, există limitare de viteză la 80 km/h, cu referire la data de 21.12.2019. Pentru administrarea probatoriului încuviin?at, Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 24 septembrie 2020, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iulie 2020.
Incheiere de sedinta din 16.07.2020Faţă de dispoziţiile art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195 din data de 16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, constată suspendată de plin drept judecarea prezentului dosar pe durata stării de urgenţă instituită prin decret.