B***** E*********** J*********** H**** P*********
PetentP******* M*********** A***
DebitorI**** M***** C******
CreditorAdmite cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc Păsculescu Horia. Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 10/2019 al Biroul Executorului Judecătoresc Păsculescu Horia, la cererea creditoarei I**** M***** C******, împotriva debitorului P******* M*********** A***. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită, prin toate formele de executare, în vederea punerii in executare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2141 din data de 18.05.2017 pronunţată de Tribunalul Arad, decizia nr. 6399 din data de 11.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, având ca obiect obligaţie de a face şi recuperare creanţă, respectiv de a calcula şi plăti diferenţa dintre salariul efectiv plătit şi salariul maxim stabilit prin hotărârea judecătorească, pentru perioada 09.04.2015 până la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, ţinându-se seama şi de majorările salariale legale din acest interval de timp reprezentând creanţă, la care se vor adăuga cheltuielile de executare. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din 29.01.2019.
Incheiere de executare silita 728/2019 din 29.01.2019