S*** I* L*****
InculpatÎn temeiul art. 334 alin. 1, cu aplicarea art. 396 alin.1,2 şi 10 Cod procedură penală, art 38 alin 2 Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, condamnă pe inculpatul Sara Laszlo, fiul lui Janos şi Rozalia, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare. În temeiul art. 335 alin. 1, cu aplicarea art. 396 alin.1,2 şi 10 Cod procedură penală, art 38 alin 2 Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, condamnă pe inculpatul Sara Laszlo, fiul lui Janos şi Rozalia, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare. În temeiul art. 336 alin. 1, cu aplicarea art. 396 alin.1,2 şi 10 Cod procedură penală, art 38 alin 2 Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul Sub influenţa băuturilor alcoolice, condamnă pe inculpatul Sara Laszlo, fiul lui Janos şi Rozalia, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare. În temeiul art 39 alin. 1 lit. b) C.p. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea la care adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse, pedeapsa rezultantă fiind de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare. În baza art.67 alin.(1) C.pen aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a şi b C. pen. pe o durată de 1 an, care se va executa potrivit art.68 C.pen. În baza art.91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatului şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art.92 Cod penal. În baza art.93 alin.1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 lit.b Cod penal impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Gheorgheni pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art.91 alin.4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării în cazul nerespectării obligaţiilor impuse sau a săvârşirii unei noi infracţiuni. În baza art. 274 alin.1 Cod pr. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.07.2020.
Hotarare 168/2020 din 14.07.2020Având nevoie de timp pentru a delibera, va dispune amânarea pronun?ării asupra cauzei la data de 14 iulie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.07.2020Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea asupra cauzei la data de 07.07.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.06.2020Suspendat de drept potrivit Decretului nr. 195/2020 al Preşedintelui României.
În vederea administrării probatoriului încuviinţat, amână soluţionarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 11.02.2020În vederea îndeplinirii dispoziţiilor instanţei amână soluţionarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 10.12.2019