B****** M***** G*******
PetentI************ D* P****** A* J******** M******** - B***** R*****
IntimatAnulează cererea de chemare în judecată formulată de petentul B****** M***** G******* în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Jude?ean de Poli?ie Mehedin?i – Biroul Rutier. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare se depune la Judecătoria Drobeta – Turnu Severin. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 27.05.2020.
Incheiereanularecerere1933/2020 din 27.05.2020Preschimbare termen de judecată din data de 25.03.2020 la data de 18.03.2020.
Suspendat la data de 18.03.2020, în temeiul decretului privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, potrivit căruia judecarea proceselor civile, exceptând cauzele de urgenţă deosebită, se suspendă de plin drept pe durata stării de urgenţă instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop.
Preschimbă termenul de judecată stabilit în dosarul civil nr. 12467/225/2019 al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin din data de 25.03.2020 în data de 20.05.2020, ora 11:00, sala 2, fără citarea părţilor.
Incheiere de sedinta din 17.03.2020Având în vedere Hotărârile nr. 2 din data de 22.01.2020 şi nr. 4/07.02.2020 ale Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin amână judecarea cauzei la data de 25.03.2020
Incheiere de sedinta din 12.02.2020Amână judecarea cauzei la data de 12.02.2020 în baza Hotărârii nr. 2 din data de 22.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
Incheiere de sedinta din 05.02.2020Amână judecarea cauzei la data de 05.02.2020 în baza Hotărârii nr. 2 din data de 22.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
Incheiere de sedinta din 29.01.2020Amână judecarea cauzei la data de 29.01.2020 în baza Hotărârii nr. 2 din data de 22.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
Incheiere de sedinta din 22.01.2020