G***** P***** O*************** D** F**** G****** S***
Recurent ReclamantI**** P****** O***
Intimat PârâtRespinge recursul, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.07.2020.
Hotarare 17/2020 din 01.07.2020Suspendat de drept în baza art. 42 alin. 6 din Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195/2020
Având în vedere formele de protest iniţiate la nivel naţional de către personalul auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Botoşani nr. 3/27.01.2020 (prin care s-a hotărât suspendarea activităţii judiciare a Tribunalului Botoşani începând cu data de 28 ianuarie 2020), precum şi faptul că prezenta cauză nu face parte din lista celor care se judecă în regim de urgenţă, se va acorda un nou termen de judecată
Incheiere de sedinta din 28.01.2020