J******** V* V***** I****
InculpatJ******** G******* F*********
Parte civilăAdmite cererea formulată partea civilă Juleştean (Prelucan) Gabriela Florentina, prin apărător. În baza art. 279 Cod procedură penală, dispune înlăturarea omisiunii vădite din Sentinţa penală nr. 3093 din 30.09.2020 a Judecătoriei Baia Mare, pronunţată în dosarul nr. 12512/182/2019, în sensul că, la alin. 10 din minuta şi dispozitivul sentinţei penale menţionate se va consemna: „În baza art. 276, alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare”. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.10.2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 08.10.2020În baza art. 199 alin. 1 raportat la art. 193 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul JULEŞTEAN VASILE IONEL, fără antecedente penale, la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie. În baza art. 206, alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396, alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare. În baza art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele de 8 luni închisoare şi 4 luni închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de 1 lună şi 10 zile închisoare (1/3 din 4 luni închisoare), inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 9 luni şi 10 zile închisoare. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 9 luni şi 10 zile închisoare, iar în baza art. 92 Cod penal, stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 93, alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. 2, lit. b Cod penal, impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Maramureş. În baza art. 93, alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Baia Mare – Serviciul Public Ambient Urban sau Primăriei Baia Mare – Direcţia Poliţia Locală, pe o perioadă de 70 de zile. În baza art. 91, alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 397 alin. 1 şi art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 şi art. 1391 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă J******** G******* F*********, cu domiciliul procesual ales la SCA Iluţi & Ban în Baia Mare, str. George Coşbuc, nr. 25A/43, jud. Maramureş, şi obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 1.500 euro (sau echivalent în lei la cursul BNR din ziua efectuării plăţii), reprezentând daune morale. În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul parţial al apărătorului din oficiu al inculpatului, în cuantum de 250 lei, aferent procedurii de cameră preliminară, rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către av. Radu Valentin. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.09.2020.
Hotarare 3093/2020 din 30.09.2020pentru deliberări
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.09.2020pentru administrare probe testimoniale sub aspectul laturii civile
Incheiere de sedinta din 22.07.2020pentru a da posibilitatea părţilor de a discuta sub aspectul unor eventuale retrageri a plângerilor prealabile
Incheiere de sedinta din 10.06.2020În temeiul art. 43 alin. 2 din Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 212 din 16 martie 2020, pe durata stării de urgenţă judecarea prezentei cauze se suspendă de drept, urmând ca procedura judiciară să fie reluată, din oficiu, după încetarea stării de urgenţă