C***** B***** A*****
PetentI************ D* P****** J******* M********
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul C***** B***** A*****, în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** J******* M********. Anulează în parte procesul-verbal seria PMMX nr. 0219837 încheiat la data de 07.10.2019 în ceea ce priveşte fapta contravenţională prevăzută de art. 121 alin. 1 din H.G. 1391/2006 rap. la art. 102 alin. 3 lit. e) din OUG 195/2002 şi exonerează petentul de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 1305 lei precum şi de la executarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile. Menţine restul dispoziţiilor procesului-verbal seria PMMX nr. 0219837 încheiat la data de 07.10.2019. Respinge capătul de cerere privind restituirea sumei achitate cu titlu de amendă contravenţională, ca inadmisibil. Obligă intimatul la plata către petent a sumei de 20 lei reprezentând cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată astăzi, 08.09.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 6672/2020 din 08.09.2020Amână pronunţarea la data de 08.09.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.08.2020Amână pronun?area la data de 31.08.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.08.2020Administrare probe.
Incheiere de sedinta din 22.05.2020Având în vedere Hotărârea nr. 191 din 10 martie 2020 a Secţiei pentru judecători a CSM, precum şi Hotărârea nr. 6 din 11 martie 2020 a Colegiului de conducere al Judecătoriei Baia Mare prin care s-a stabilit drept măsură în vederea prevenirii răspândirii infecţiei cu Cronavirus SARS - CoV- 2, ca începând cu data de 12.03.2020 şi până la data de 31.03.2020, să fie judecate doar acele cauze prevăzute de lege ca fiind în mod esenţial urgente, acestea fiind indicate în cuprinsul acestei din urmă hotărâri, întrucât prezenta cauză nu se regăseşte printre cele enumerate, instanţa va dispune amânarea acesteia.
Incheiere de sedinta din 13.03.2020