B**** M*****
ReclamantB******** I**
PârâtRespinge ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Buşcă Marian în contradictoriu cu pârâtul Bădulescu Ion. În temeiul art. 451-453 C.proc.civ., obligă reclamantul la plata către pârât a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial (f. 73, 74). Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 21.01.2022.
Hotarare 406/2022 din 21.01.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 21.01.2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C.proc.civ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 07.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.01.2022Ia act că s-au depus înscrisuri din partea pârâtului cu copie pentru comunicare şi reclamantului. Se emite adresă către Primăria comunei Morăreşti, cu acelaşi conţinut ca cea emisă la Primăria Moşoaia. Se revine cu adresă către expert să depusă lucrarea în termenul legal prevăzut de lege. Amână judecarea cauzei la 07.01.2022 C 5-4 V, Sala 4, Ora 8,30. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Octombrie 2021.
Incheiere de sedinta din 29.10.2021Înlocuirea d-lui expert Iacob Andy Lorel cu d-na expert Parnia Gabriela, urmând a se emite adresă către BLET ARGEŞ pentru realizarea transferului de onorariu şi către d-na expert nou numită în cauză să realizeze lucrarea. Se revine cu adresă către Primăria comunei Moşoaia să depună răspunsul, sub sanţiunea aplicării unei amenzi judiciare. Pune în vedere reclamantului să depună chitanţă de plată a onorariului pentru expert în original. Ia act că s-a depus din partea reclamantului un set de înscrisuri, care au fost comunicate şi părţii adverse. Amână judecarea cauzei la 29.10.2021 C 5-4 V, Sala 4, Ora 8,30. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Iunie 2021.
Incheiere de sedinta din 25.06.2021Constată complinită obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru prin raportare la data introducerii cererii, urmând ca la momentul rămânerii în pronunţare să se discute cu privire la o eventuală complinire a obligaţiei privind taxă judiciară de timbru. Încuviinţează pentru reclamant proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză specialitatea evaluare proprietăţi imobiliare, iar pentru pârât încuviinţează proba cu înscrisuri, proba testimonială cu un singur martor Zamfirescu Emil care se citează la domiciliul indicat la fila 36. Emiterea unei adrese către Primăria comunei Morăreşti prin care îi pune în vedere să comunice copii de pe registrul agricol aferent reclamantului. Decade reclamantul din dreptul de a propune această probă având în vedere dispoziţiile art. 254 alin. 1 rap. la art. 194 lit. e din codul de procedură civilă. Respinge proba cu interogatoriu propusă de către pârât, ca nefiind utilă. Dispune citarea martorului încuviinţat pârâtului, iar în privinţa expertizei evaluatorii stabileşte ca obiectiv pe cel indicat în cererea de chemare în judecată, respectiv expertul să cuantifice c/valoarea dreptului de servitute de trecere. Stabileşte onorariu provizoriu în sarcina reclamantului suma de 800 de lei şi sdesemnează expert prin tragere la sorţi în persoana d-lui Iacob Andry Lorel. Pune în vedere reclamantului obligaţia de a depune în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă dovada achitării onorariului pentru expert şi condiţionat de depunerea acestuia se emit adrese către expertul desemnat să efectueze lucrarea şi către Biroul Local de Expertize Argeş pentru încuvoştiinţare. Amână judecarea cauzei la 25.06.2021 C 5-4 V, Sala 4, Ora 8,30. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Aprilie 2021.
Incheiere de sedinta din 16.04.2021Anulează cererea formulată de petentul Buşcă Marian. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 13.03.2020.
Incheiereanularecerere din 13.03.2020