P*** F*****
ReclamantI************ D* P****** J******* C******
PârâtHotărăşte: Respinge excepţia lipsei de interes invocată de pârâtă prin întâmpinare. Admite în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamantul P*** F*****, împotriva pârâtei I************ D* P****** J******* C******. Dispune modificarea Raportului de clasare a cercetării prealabile nr. 59644/21.12.2018 emis de I************ D* P****** J******* C****** în sensul adoptării soluţiei legale prevăzute de art. 59/3 alin.1 litera a) teza a treia din Legea 360/2002 de clasare a dosarului de cercetare prealabilă pentru prescrierea faptei sesizate ce a făcut obiectul cercetării prealabile. Respinge ca neîntemeiat primul capăt de cerere formulat prin acţiune având ca obiect obligaţie de a face. Cu drept de recurs care se va depune la Tribunalul Covasna în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi - 23 decembrie 2019.
Hotarare 1386/2019 din 23.12.2019Amânat pronunţarea la data de 23 decembrie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.12.2019Amânat pronunţarea la data de 20 decembrie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.12.2019Amânat pronunţarea la data de 5 decembrie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.11.2019Amânat pt. administrarea probelor.
Incheiere de sedinta din 17.10.2019Amânat la cererea pârâtului pt.a formula întâmpinare la modificarea de acţiune.
Incheiere de sedinta din 19.09.2019