C****** E**** E******
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - S******** R*****
IntimatRespinge plângerea contravenţională. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 27.11.2020.
Hotarare 6576/2020 din 27.11.2020Încuviinţează petentului proba cu înscrisuri şi proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat un martor, limitând numărul martorilor. Încuviinţează intimatului proba cu înscrisuri solicitată prin intermediul întâmpinării. Se emite adresă către CNADNR pentru a comunica instanţei care este limita de viteză pe sectorul de drum DN 7, km 134. Pune în vedere petentului să precizeze numele martorului care doreşte să fie audiat în cauză, urmând a se cita acesta. Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen la data de 27.11.2020, completul C5-6, vineri, sala nr.1, ora 14.20. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Septembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 18.09.2020Încuviinţează cererea formulată de apărătorul petentului, însă atrage atenţia acestuia ca în caz de imposibilitate de prezentare să-şi asigure substituirea, fiind singurul termen acordat în acest sens. Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen la data de 18.09.2020, completul C5-6, vineri, sala nr.1, ora 14.20. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Iunie 2020.
Incheiere de sedinta din 26.06.2020Potrivit disp.art. 42 alin.6 din Decretul Preşedintelui României Nr. 195/16.03.2020 constată suspendată de drept judecata cauzei pe durata stării de urgenţă, urmând ca, în temeiul disp.art. 42 alin.8 din acelaşi decret, în termen de 10 zile de la încetarea acestei stări, să fie fixat termen de judecată, cu citarea părţilor.
Incheiere suspendare din 10.04.2020În conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară şi art. 17 alin.1 coroborat cu art. 16 alin.1 lit. j din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti aprobat prin H.C.S.M. 1375/2015, pentru ca activitatea de judecată să se desfăşoare în condiţiile de normalitate, echilibru si reala independentă, acordă termen la 10.04.2020 - completul 5-6, vineri, sala nr.1, ora 11.oo. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Februarie 2020.
Incheiere de sedinta din 21.02.2020În conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară şi art. 17 alin.1 coroborat cu art. 16 alin.1 lit. j din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti aprobat prin H.C.S.M. 1375/2015, pentru ca activitatea de judecată să se desfăşoare în condiţiile de normalitate, echilibru si reala independentă, acordă termen la 21.02.2020 - completul 5-6, vineri, sala nr.1, ora 11.oo. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Ianuarie 2020.
Incheiere de sedinta din 31.01.2020Încuviinţează petentului cererea de amânare a cauzei şi acorda un nou termen de judecată în vederea depunerii dovezii de soluţionare a excepţiei litispendenţei invocată în dosarul nr.12820/280/2019, cu termen de judecată la 17.01.2020. Acordă termen în cunoştinţă intimatului, în temeiul dispoziţiilor art. 229 alin. 1 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 31.01.2020, completul 5-6 civil, sala nr.1, vineri, ora 11.00 – pentru când se reia procedura de citare cu petentul, la domiciliul procesual ales. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Decembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 20.12.2019