V***** B***
InculpatÎn baza art. 346 al. 1 C.pr.pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 24/D/P/2019 din 01 august 2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Covasna, privind pe inculpatul V***** B***, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de „deţinere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept”, prev. de art. 4 al. 1 din Legea nr. 143/2000, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii cauzei. În baza art. 275 al. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.
Incheierefinalacamerapreliminara22/2019 din 11.09.2019