I************ L** L* K*** R****** S**
CreditorM****** D** Ş*****
DebitorAdmite cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc Mărgineanu Viorel Victor Daniel, Încuviinţează executarea silită a contractului încheiat între ONLINE CREDIT IFN SA şi debitor, în dosarul execuţional nr. 3636/2019 al Biroul Executorului Judecătoresc Mărgineanu Viorel Victor Daniel deschis la cererea creditoarei Investcapital LTD, împotriva debitorului M****** D** Ş*****, Autorizează creditoarea Investcapital LTD să treacă la executarea silită în toate formele prevăzute de lege în vederea punerii în executare a titlului executoriu constând în contract încheiat între ONLINE CREDIT IFN SA şi debitor. Urmărirea se încuviinţează pentru suma de 935 lei, compusă din suma de 400 lei debit principal, şi suma de 535 lei dobândă aferentă creditului, la care se adaugă cheltuielile de executare aferente punerii în executare a acestuia ce vor fi stabilite de executorul judecătoresc, urmărire care se va efectua prin toate formele prevăzute de lege, astfel cum a fost solicitată. Încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate şi permite creditorului să ceară executorului judecătoresc care a solicitat încuviinţarea să recurgă, simultan ori succesiv, la modalităţile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.10.2019.
Incheiere de executare silita 1084/2019 din 10.10.2019