A******** D* P********** N** 9 B***
ReclamantS* I******* C** S**
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta A******** D* P********** N** 9 B***, în contradictoriu cu pârâta INTERLOG COM SRL, şi în consecinţă: Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 961,03 lei, reprezentând penalităţi de întârziere pentru neplata la scadenţă a facturii nr. 10592/22.05.2019, prin care s-a facturat pârâtei contravaloarea consumului de apă rece şi pluvială. Respinge în rest acţiunea civilă. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac a apelului se depune la Judecătoria Brad. Pronunţată în data de 12.12.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 923/2019 din 12.12.2019Amânat pronunţarea la data de 12.12.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.11.2019termen pentru comunicarea înscrisurilor
Incheiere de sedinta din 03.10.2019