R** & R** S*
ReclamantB******* G*****
PârâtAdmite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta RCS & RDS S.A., în contradictoriu cu pârâtul B******* G***** . Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 83,70 lei, cu titlu de debit principal restant, reprezentând contravaloarea facturilor scadente şi neachitate, emise în perioada iulie 2016 - octombrie 2016, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, aferente debitului principal restant, care vor fi calculate de la data scadenţei fiecărei facturi neachitate în parte şi până la plata integrală a debitului. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 299,00 lei, reprezentând justă despăgubire – contravaloarea discount-ului acordat la achiziţionarea unui telefon mobil marca Allview A5 Ready. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 290,33 lei, reprezentând justă despăgubire – contravaloare activare serviciu şi utilizare reţea. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 02.03.2020.
Hotarare 1541/2020 din 02.03.2020