R***** N******
InculpatCu aplicarea art. 375 Cod proc. pen. condamnă pe inculpatul R N, la pedeapsa închisorii de 9 luni, pentru comiterea infracţiunii de conducere fără permis, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal. Cu aplicarea art. 375 Cod proc. pen. condamnă pe acela?i inculpat la pedeapsa închisorii de 3 luni pentru comiterea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323, teza 1 Cod penal. In baza art. 39 alin. 1 lit b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, 9 luni închisoare la care se adaugă 1/3 din a doua pedeapsă de 3 luni, respectiv 1 lună, rezultând în final 10 luni închisoare. In baza art. 91 ?i 92 Cod penal dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin prezenta, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Supravegherea inculpatului va fi efectuată de Serviciul Probatiune Salaj. Pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. 1 lit a,b,c,d,e Cod penal constând în prezentarea la Serviciul Probatiune Salaj, la termenele care se vor fixa, primirea vizitelor consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea, anun?area în prealabil a schimbării domiciliului sau a oricarei deplasari pe o durata mai mare de 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă si să comunice informa?iile ?i documentele de natură să permită verificarea mijloacelor de existen?ă. In baza art. 93 alin. 2 lit b Cod penal impune inculpatului obliga?ia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul proba?iune sau organizate în colaborare cu alte institu?ii. In temeiul prevederilor art. 93 alin. 3 Cod penal inculpatul va presta munca neremunerată în folosul comunită?ii, pe durata de 120 de zile, care se va executa integral într-un an, conform art. 57 din Legea nr. 253/2013. Inculpatul va presta munca în folosul comunită?ii în condi?iile ?i cu respectarea prevederilor art. 57 raportat la art. 47-54 din Legea nr. 253/2013. Institu?ia unde inculpatul va presta munca în folosul comunită?ii se va stabili conform prevederilor art. 51 din Legea 253/2013, dintre Primăria localităţii de domiciliu a inculpatului şi Parohia Ortodoxă din aceeaşi localitate. In baza art. 404 Cod de procedură penală atrage aten?ia inculpatului asupra prevederilor art. 96 Cod penal. În temeiul prevederilor art. 404 alin. 4 Cod proc. pen. dispune anularea permisului de conducere fals. În temeiul prevederilor art. 397 Cod proc. pen. constată că în cauză nu există latură civilă. In baza prevederilor art. 274 Cod de procedură penală obligă pe inculpat să platească statului 700 lei, cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată în sedin?a publică, azi, 27.03.2020.
Hotarare 74/2020 din 27.03.2020Stabile?te pronun?area în cauză pentru data de 27.03.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.03.2020lipsă inculpat
Incheiere de sedinta din 11.12.2019