C*** G******
InculpatA****** N******** D* A*********** F****** – D******* G******* R******** A F********* P****** I*** – A************ J******** A F********* P****** B*******
Parte civilăS* E****** P*** S**
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, legalitatea sesizării instanţei cu privire la rechizitoriul nr. 487/P/2015 din data de 3 iulie 2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C*** G******, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prin „omisiunea, în tot sau în parte, a eviden?ierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a opera?iunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate” în formă continuată, faptă prev. ?i ped. de art. 9 alin. 1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, privind regimul prevenirii ?i combaterii evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (4 acte materiale) Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul C*** G******. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 5 decembrie 2019.
Incheierefinalacamerapreliminara149/2019 din 05.12.2019Termen preschimbat
Termen pentru când se va relua procedura de citare cu partea responsabilă civilmente.
Incheiere camera preliminara din 24.10.2019Termen pentru când se vor face verificări şi se va întroduce partea responsabilă civilmente.
Incheiere camera preliminara din 12.09.2019