N***** G*** D******
ContestatorI************ L**
IntimatAdmite excepţia netimbrării contestaţiei la executare invocată de către intimată, prin întâmpinare. Anulează ca netimbrată cererea de chemare în judecată formulată de N***** G*** D****** în contradictoriu cu I************ L**, având ca obiect contestaţie la executare. Obligă contestatoarea la plata sumei de 94,01 lei, către Biroul Executorului Judecătoresc Toader Anelin Dan, reprezentând contravaloarea xerocopierii dosarului de executare nr. 1066/2018. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. 2 Cod proc. civ., azi, 18.09.2019.
Incheiere finala dezinvestire 5606/2019 din 18.09.2019Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentantul contestatoarei şi, având în vedere şi cererea de ajutor public judiciar formulată de contestatoare, amână judecarea cauzei la data de 18.09.2019.
Incheiere de sedinta din 15.05.2019