O**** N******
InculpatS***** R**** P*** A****** N******** D* A*********** F******
Parte vătămatăÎn baza art. 396 alin.1 şi 2 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul ON pentru comiterea infrac?iunii de contrabandă, faptă prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Cod Penal (9 acte materiale), la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 67 alin. 2 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin. 1, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Potrivit art. 91 Cod penal rap. la art. 92 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de 2 ani aplicată inculpatului, sens în care stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, inculpatul urmează a respecta, pe durata termenului de supraveghere de 3 ani, următoarele măsuri de supraveghere : • să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, la datele fixate de acesta; • să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; • să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; • să comunice schimbarea locului de muncă; • să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud sau organizat în colaborare cu alte instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în domeniul serviciilor publice (întreţinere locuri de agrement, parcuri şi drumuri, salubrizarea localităţii, activităţi în folosul unităţilor şcolare, educative sau socio-culturale), în cadrul Primăriei comunei Ilva Mică, jud. Bistriţa-Năsăud. În baza art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii din data de 24.11.2015-25.11.2015, 1 zi. În baza art.112 alin.1 lit.f din Cod Penal dispune confiscarea specială a cantităţii de 193 pachete, a câte 20 de ţigarete fiecare, marca Marvel, aflată în camera de corpuri delicte a I.P.J. Bistriţa-Năsăud, conform dovezii seria H nr 0219090 (3860 ţigarete) de la fila 193 vol. II dosar urmărire penală. În baza art. 25 alin. 1, rap. la art. 19 alin. 1, 2 şi 5 şi art. 86 Cod de procedură penală, coroborat cu art. 1357 şi art. 1381 Cod civil, admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice cu sediul în BucureştI şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 15.247 lei, reprezentând despăgubiri civile, precum şi la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente sumei de 15.247 lei, de la data naşterii prejudiciului şi până la plata integrală a acestuia. În baza art. 397 alin. 2 Cod de procedură penală, art. 249 Cod de procedură penală, respinge ca neîntemeiată cererea de instituire a măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatului, formulată de partea civilă Statul Român – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Stabileşte onorariul avocatului din oficiu DM la suma de 868 de lei. În baza art. 272 Cod de procedură penală onorariul avocatului din oficiu se va achita din fondurile Ministerului de Justiţie, rămânând în sarcina statului. În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 500 lei generată faza de urmărire penală şi 400 lei generată de faza de judecată. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului, a părţii civile şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 07.02.2022.
Hotarare 37/2022 din 07.02.2022Amânat pronunţarea hotărârii pentru data de 07 februarie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.01.2022Amânat pronunţarea hotărârii pentru data de 17 ianuarie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.12.2021Stabileşte termen pentru deliberare, pronunţare şi redactare la data de 17.12.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.10.2021lipsă martori
Incheiere de sedinta din 29.09.2021pentru administrarea probelor încuviinţate
Incheiere de sedinta din 26.05.2021pentru administrarea probelor încuviinţate
Incheiere de sedinta din 24.03.2021pentru administrarea probatoriului încuviinţat
Incheiere de sedinta din 17.02.2021lipsă martori
Incheiere de sedinta din 16.12.2020pentru administrarea probelor încuviinţate
Incheiere de sedinta din 21.10.2020pentru administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 17.06.2020pentru efectuare referat evaluare - inculpat
Incheiere de sedinta din 19.02.2020Lipsă de apărare
Incheiere de sedinta din 06.11.2019