C******* N******** D* A*********** A I************** R****** S* – C****** D* S***** T****** R****** S* I********** – C******
ReclamantD****** G*** A*** S**
PârâtP** C****** S**
PârâtÎn baza art. 258 raportat la art. 255 C.proc.civ., încuviin?ează părţilor proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că acestea sunt admisibile ?i utile solu?ionării cauzei. Se comunică, prin citaţie, întâmpinarea depusă la dosar de pârâta PHP COMPANY S.R.L. către reclamantă şi către pârâta D****** G*** A*** S**. Din oficiu, dispune ataşarea la prezenta cauză a dosarului nr. 16512/299/2018 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, sens în care se emite adresă către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Amână judecarea cauzei la data de 13.08.2020, completul C5-7V, sala 4, ora 08:30. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 03 Iulie 2020.
Incheiere de sedinta din 03.07.2020Potrivit disp. art. 42 alin. 6 din Decretul Preşedintelui României Nr. 195/16.03.2020 constată suspendată de drept judecata cauzei pe durata stării de urgenţă, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea acestei stări, să fie fixat termen de judecată, cu citarea părţilor.
Incheiere suspendare din 27.03.2020În baza Hotărârii nr. 31/23.12.2019 a Colegiului de Conducere prin care s-a dispus desfiinţarea completelor C5-7 S.P. şi C.C. şi C5-8 S.P. şi C.C., având în vedere şi procesul-verbal de repartizare a dosarelor nr. 09/31.12.2019, acest dosar s-a repartizat la completul C5-7V.
Incheiere de sedinta din 14.02.2020În conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară şi art. 17 alin. 1 coroborat cu art. 16 alin. 1 lit. j din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti aprobat prin H.C.S.M. 1375/2015, pentru ca activitatea de judecată să se desfăşoare în condiţiile de normalitate, echilibru si reala independentă, acordă termen la data de 27.03.2020, completul C5-7V, sala 1, ora 8:30, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 14 Februarie 2020.
Incheiere de sedinta din 14.02.2020