C***** S**** R**** P****
ReclamantC*** J******** D* P***** M****
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul C.-S.R..în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş (cu datele de identificare). Anulează decizia nr. 260590/04.03.2019 emisă de pârâtă. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a drepturilor de pensie reprezentând diferenţa între pensia cuvenită şi pensia plătită în baza deciziei nr. 260590/04.03.2019. Respinge restul pretenţiilor reclamantului ca neîntemeiată. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 15 iulie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 493/2020 din 15.07.2020Amână pronuntarea pentru data de 15 iulie 2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.07.2020Amână pronun?area pentru data de 7 iulie 2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.06.2020Amânarea cauzei în vederea depunerii modului de calcul al sumelor contestate.
Incheiere de sedinta din 21.05.2020-termenul din data de 1 aprilie 2020 s-a preschimbat pentru data de 21 mai 2020.
Dispune preschimbarea termenului de judecată fixat în data de 1 aprilie 2020, pentru 21 mai 2020. Dispune citarea părţilor pentru noul termen. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată prin mijlocirea grefei azi 16.03.2020.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020Amânarea cauzei în vederea revenirii cu adresă
Incheiere de sedinta din 25.02.2020-amână cauza pentru revenirea cu adresă către pârât.
Incheiere de sedinta din 23.01.2020Amânarea cauzei în vederea revenirii cu adresă
Incheiere de sedinta din 10.12.2019Amânarea cauzei în vederea studierii înscrisurilor depuse de CJP Mureş
Incheiere de sedinta din 26.11.2019Amânarea cauzei în vederea emiterii unei adrese către pârâtă.
Incheiere de sedinta din 03.10.2019