A*********** I*****
ReclamantC***** M****
ReclamantP**** A*******
Pârât1. Admite în parte cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată (fila 85 vol I şi precizată (fila 2 vol II). 2. Obligă pârâtul să lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă suprafaţa de teren de 854 mp situată în extravilanul comunei Hinova, judeţul Mehedinţi, în T88, P 1355/2, având următoarele vecinătăţi: N – A*********** I***** şi C***** M****, E – drum naţional DN 56, S – Dutaşcu Ion, V – drum exploatare. 3. Obligă pârâtul la ridicarea stupilor de albine amplasaţi pe terenul menţionat la pct. 2, în caz contrar, autorizează reclamanţii să efectueze această operaţiune pe cheltuiala pârâtului. 4. Obligă pârâtul să readucă la starea iniţială terenul menţionat la pct. 2 în sensul ridicării gardului împrejmuitor, a porţii de acces şi a cabanei amplasate pe terenul menţionat la pct. 2, în caz contrar, autorizează reclamanţii să efectueze aceaste operaţiuni pe cheltuiala pârâtului. 5. Obligă pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 1.500 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului menţionat la pct. 2 pe o perioadă de 3 ani. 6. Respinge, în rest, ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată. 7. Obligă pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 3.146 lei reprezentând cheltuieli de judecată. 8. Respinge ca neîntemeiată cererea reconvenţională. 9. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la sediul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, sub sancţiunea nulităţii. 10. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 23.11.2022.
Hotarare 4485/2022 din 23.11.20221. Amână pronunţarea la data de 23.11.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. 2. Cu drept de apel odată cu fondul. 3. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 09.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.11.20221. Repune cauza pe rol pentru suplimentarea timbrajului. 2. Fixează termen la data de 09.11.2022, ora 11:00, cu citarea păr?ilor, în ?edin?ă publică. 3. Se citează reclamantul-pârât cu men?iunea de a depune dovada achitării unei taxe judiciare de timbru suplimentare în cuantum de 86,26 lei, cu drept de a fomula cerere de reexaminare în 3 zile de la comunciare ?i cerere de ajutor public judiciar. 4. Cu drept de apel odată cu fondul. 5. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei astăzi, 11.10.2022.
Incheiere de sedinta din 11.10.20221. Amână pronunţarea la data de 11.10.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. 2. Cu drept de apel odată cu fondul. 3. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 27.09.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.09.20221. Amână pronunţarea la data de 27.09.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. 2. Cu drept de apel odată cu fondul. 3. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 14.09.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.09.20221. Respinge ca neîntemeiată cererea de constatare a nulităţii raportului de expertiză. 2. Cu drept de apel odată cu fondul. 3. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 11.05.2022.
Incheiere de sedinta din 11.05.2022admite cererea de amânare
Incheiere de sedinta din 16.03.20221. Admite în parte obiecţiunile formulate de pârât cu privire la raportul de expertiză întocmit expertul ION CRISTIAN VIOREL, respectiv cele indicate la punctul 2 litera a şi b. 2. Dispune emiterea unei adrese către expert pentru a răspunde la obiecţiunile de la punctul 2 litera a şi b formulate de pârât până la termenul de judecată din 16.03.2021. 3. La adresa înaintată expertului se va a anexa o copie a obiecţiunilor formulate de pârât la data de 29.09.2021. 4. Respinge ca neîntemeiate obiecţiunile formulate la punctul 1 de către pârât. 5. Cu drept de apel odată cu fondul. 6. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 28.12.2021.
Incheiere de sedinta din 28.12.2021Termen fond: 16.03.2022 1.Amână pronunţarea asupra obiecţiunilor la data de 28.12.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. 2.Cu drept de apel odată cu fondul. 3.Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 15.12.2021.
Incheiere de sedinta din 15.12.20211. Dispune emiterea unei adrese către grefier-şef pentru verificări DEPABD cu privire la pârâtul P**** A*******, cu CNP la fila 64. 2. Prorogă pronunţarea asupra obiecţiunilor la raportul de expertiză până la depunerea relaţiilor solicitate. 3. Cu drept de apel odată cu fondul. 4. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 29.09.2021.
Incheiere de sedinta din 29.09.2021în vederea efectuării raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 02.06.2021în vederea efectuării raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 14.04.2021pentru a se depune obiective în scris pentru expertiză
Incheiere de sedinta din 31.03.2021Preschimbă termenul de judecată din data de 28.01.2021 la data de 31.03.2021. Dispune citarea părţilor şi a martorului pentru termenul din data de 31.03.2021, ora 08.30, în şedinţă publică. Emite mandat de aducere pentru martorul Iovici Iovan pentru termenul din data de 31.03.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 14.01.2021.
Incheiere de sedinta din 14.01.2021in vederea audierii martorului lipsă
Incheiere de sedinta din 12.11.2020TERMEN PRESCHIMAT
În vederea administrarii probatoriului
Incheiere de sedinta din 17.09.2020preschimbă termenul de judecată din 15.10.2020 la 17.09.2020
Incheiere de sedinta din 01.09.2020cerere de amânare de catre pârât în vederea angajării unui apărător ales
Incheiere de sedinta din 18.06.2020Suspendat, începând cu data de 15.04.2020, în temeiul dispoziţiilor art. 64 alin. 5 din decretul privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi având în vedere şi Hotărârea nr. 11 din 15.04.2020 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Craiova, cu referire la Hotărârea nr. 10 din 19.03.2020 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Craiova astfel cum a fost modificată şi completată prin Hotărârea nr. 417/2020 a Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.