P***** V*****
InculpatÎn temeiul art. 346 alin.1 cod pr.penală, constată legalitatea Rechizitoriului nr. 824/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, legalitatea administrării probelor şi actelor de urmărire penală efectuate în dosarul nr. 824/P/2016. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P***** V***** , pentru săvârşirea infracţiunilor de punere în circulaţie şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 334 al.1 C. p. şi de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 al.1 C. p, cu aplic. art. 38 alin. 1 C.p. Cu drept la contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 29 iulie 2019.
Incheiere finala dezinvestire din 29.07.2019