V**** K*****
IntimatB**** T*********** C********** A S*** B*** P*** S***
IntimatP************** S***
ApelantAdmite cererea apel. Modifică în parte sentinţa civilă apelată. Admite în parte contestaţia la executare. Anulează în parte actele de executare silită emise în cadrul dosarului execuţional nr.121/ex/2018 al BEJ Căianu Sergiu Titu, cu privire la sumele de bani reprezentând rate de credit şi accesoriile aferente scadente până la data de 01.10.2011. Respinge cererea de întoarcere a executării silite. Menţine în rest sentinţa civilă atacată. Obligă apelanta la plata către intimatul V**** K***** a sumei de 1400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea Grefei instanţei azi 12.12.2019.
Hotarare 1380/2019 din 12.12.2019AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 12.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.11.2019Repune cauza pe rol şi acordă termen în data de 26.11.2019, pentru când se vor cita părţile, intimata SC Banca Transilvania, precum şi apelanta cu menţiunea de a depune la dosar dovada declarării scadenţei anticipate a creditului, conform contract de credit nr.361CIS 6072640002 din data de 21.09.2007 încheiat între SC BANC POST SA ŞI V**** K*****. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea Grefei instanţei azi, 01.10.2019.
Incheiere de sedinta din 01.10.2019AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 01.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2019LIPSĂ DE PROCEDURĂ CU INTIMATA, TERMEN 24.09.2019
Incheiere de sedinta din 05.07.2019pentru când intimatul V**** K***** are termen în cunoştinţă şi pentru când vor fi citate restul părţilor
Incheiere de sedinta din 04.06.2019Repune cauza pe rol şi acordă termen la data de 04.06.2019 pentru când se vor cita părţile, apelanta cu menţiunea de a depune la dosar dovada că debitorul a semnat un angajament de plată a ratelor restante, astfel cu se susţine prin cererea de apel. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea Grefei instanţei, azi 16.04.2019.
Incheiere de sedinta din 16.04.2019Amână pronunţarea la data de 16.04.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.04.2019