K***** I***** I********** R* S*** C* S**** A***
ReclamantR****** D**** L******
PârâtAdmite sesizarea din oficiu. Îndreaptă eroarea materială strecurată în minuta şi dispozitivul Sentinţei civile nr. 2411 din data de 15.10.2019, pronunţată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. 12740/271/2019, în sensul că data până la care au fost calculate penalităţile contractuale de întârziere în cuantum de 339,03 lei este data de 08.10.2015, iar nu data de 17.05.2016, cum în mod greşit s-a tehnoredactat. Menţine neschimbate restul dispoziţiilor din minută şi dispozitivul Sentinţei civile nr. 2411/15.10.2019 Prezenta încheiere face parte integrantă din Sentinţa civilă nr. 2411/15.10.2019 Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 05.11.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 05.11.2019Admite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta KREDYT INKASO INVESTMENTS RO SA, cu sediul în înmatriculată în Registrul Comertului sub nr. , având codul unic de înregistrare , în contradictoriu cu pârâtul R****** D**** L******, cu domiciliul în , CNP . Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.248,36 lei, cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloarea facturilor scadente si neachitate. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 339,03 lei, constând în penalităti contractuale de întârziere, calculate până la data de 17.05.2016, care se vor calcula în continuare, în procent de 0,5% pe zi de întârziere, asupra sumei de 1.248,36 lei, până la plata integrală a debitului. Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 850,10 lei, reprezentând daune pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, constând în taxa judiciară de timbru achitată redusă proportional în raport de valoarea pretentiilor admise. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea. Pronun?ată prin punerea solutiei la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei, astăzi, 15.10.2019.
Hotararecameraconsiliu2411/2019 din 15.10.2019Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronuntarea hotărârii la data de 15.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.10.2019