H**** C******* O*****
IntimatS********* D* S******* D* I*********** F********* (***** B* C****** P******* S*
ApelantAdmite apelul declarat de apelanta B C P S.A., în contradictoriu cu intimatul H C O, împotriva sentinţei civile nr. 4314/2019 pronunţate de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 12749/211/2018, pe care o modifică în integralitate, astfel: Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul H C O, în contradictoriu cu pârâta B C P S.A. (fostă B S S.A.). Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 23 decembrie 2019.
Hotarare 1845/2019 din 23.12.2019Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 23 decembrie 2019. Pronunţarea hotărârii se va realiza prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.12.2019Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 17 decembrie 2019. Pronunţarea hotărârii se va realiza prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.12.2019