Dosar 12764/271/2019 din 05.08.2019

contestaţie creditor Legea 77/2016


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12764/271/2019
Data dosar:
05.08.2019
Instanta:
Judecătoria Oradea
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
contestaţie creditor Legea 77/2016
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.11.2019 la ora 08:30

    Complet: C19 civil-
  • Admite cererea

    Admite contestaţia formulată de contestatoarea B**** T*********** S*** prin Serviciul Litigii – Biroul Regional de Litigii şi Insolvenţă Arad în contradictoriu cu intima?ii I*** R*** şi I*** S***** şi, în consecinţă: Constată neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în privinţa notificării de dare în plată formulată de intimaţi şi înregistrată în evidenţele contestatoarei sub nr. 954685/25.07.2019 şi dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară comunicării acestei notificări. Obligă, în solidar, intimaţii să achite contestatoarei suma de 20 de lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare. Calea de atac se înregistrează la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 8 noiembrie 2019.

    Hotarare 6137/2019 din 08.11.2019
  • Sedinta din data de 28.10.2019 la ora 08:30

    Complet: C19 civil-
  • Amână cauza

    amână pronunţarea la data de 8 noiembrie 2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.10.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD