B****** I***
Apelant InculpatR*** A******** V*****
Apelant Parte civilăDECIZIA NR. 250 I. În temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul B****** I*** împotriva sentinţei penale nr.267 din 14.03.2019 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr. 12786/279/2017. În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă apelantul-inculpat să plătească statului suma de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare. II. În baza art. 421 pct. 2) lit. (a) Cod de procedură penală admite apelul declarat de către partea civilă R*** A******** V***** împotriva sentinţei penale nr. 267 din 14.03.2019 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr. 12786/279/2017. Desfiinţeaza în parte sentinţa penală apelată, numai cu privire la cuantumul daunelor morale, şi, rejudecând: Majorează cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul B****** I*** faţă de partea civilă R*** A******** V*****, respectiv de la 6000 lei la 10.000lei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu sunt contrarii prezentei decizii. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apelul părţii civile rămân în sarcina statului. În baza art.276 Cod procedură penală, obligă inculpatul B****** I*** să plătească părţii civile R*** A******** V***** suma de 714 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare în apel. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.03.2020.
Hotarare 250/2020 din 04.03.2020În baza art.391 al.1 C.pr.penală amână deliberarea si pronunţarea la data de 04.03.2020. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.02.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.02.2020T.18.02.2020 A6, pentru pregătirea apărării.
Incheiere de sedinta din 23.01.2020