P***** D****** G******
ReclamantP***** C****** D*****
ReclamantF***** L****
PârâtAdmite cererea formulată de pârâtul F***** L****, în contradictoriu cu reclamanţii P***** D****** G******, şi P***** C****** D*****, şi în consecinţă: Dispune completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 6196/08.07.2021 pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. 12791/182/2019, în sensul că: Obligă pe reclamanţii Polgar Dumitru Gabriel şi P***** C****** D***** în solidar să-i plătească pârâtului F***** L**** suma de 2500 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată azi, 19.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare completaredispozitiv din 19.01.2022Amână pronunţarea la 19.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2022Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii P***** D****** G******, şi P***** C****** D*****, în contradictoriu cu pârâtul F***** L****, şi în consecinţă: Stabileşte linia de hotar dintre imobilul teren proprietatea reclamanţilor P***** D****** G****** şi P***** C****** D*****, în suprafaţă de 4863 mp, înscris în CF 53012 Dumbrăviţa, nr. top 740 şi imobilul teren proprietatea pârâtului F***** L****, în suprafaţă de 3500 mp, înscris în CF 53427 Dumbrăviţa, nr. top 739/1, pe aliniamentul 1-2-3-4-5-6 evidenţiat în anexa grafică nr. 1 a raportului de expertiză întocmit în cauză de d-l expert inginer Avram Platon Gheorghe, anexă ce face parte integrantă din prezenta hotărâre judecătorească. Respinge toate celelalte cereri ale reclamanţilor. Respinge cererea reclamanţilor privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată azi, 08.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 6196/2021 din 08.07.2021Amână pronunţarea la 08.07.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.06.2021Amână pronunţarea la 23.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.06.2021la cererea pârâtului pt. studiul înscrisurilor depuse la acest termen de reclamanţi
Incheiere de sedinta din 12.05.2021adresă expert Avram Platon GH. să comunice 2 exp. a complet. raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 17.03.2021pt. comunicarea obiecţiunilor la expert
Incheiere de sedinta din 09.12.2020la cererea reprezentantului pârâtului
Incheiere de sedinta din 04.11.2020pentru studiul înscrisurilor depuse de instituţii la acest termen şi pt. ca reclamanţii să achite diferenta de onorariu expert în sumă de 1200 lei.
Incheiere de sedinta din 16.09.2020adresă OCPI să comunice acte privind emiterea titlurilor de proprietate ale părţilor şi revenire cu adresă la primăria Dumbrăviţa
Incheiere de sedinta din 17.06.2020În temeiul art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 212 din 16 martie 2020, precum şi a dispoziţiilor Decretului nr. 240 din 14.04.2020 al Preşedintelui României, prin care a fost prelungită starea de urgenţă, pe durata stării de urgenţă judecarea prezentei cauze se suspendă de plin drept, urmând ca procedura judiciară să fie reluată, din oficiu, după încetarea stării de urgenţă.
adresă PRIMĂRIA DUMBRĂVIŢA să comunice acte şi dosarul de fond funciar al părţilor
Incheiere de sedinta din 11.03.2020