D***** D***** M***** - C*** A** R***** L**** L*****
InculpatÎn temeiul art. 336 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 2 şi 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul DRAGOŞ DANIEL MARIUS, la pedeapsa de 1 an şi 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În temeiul art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Satu Mare la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 C.pen. impune inculpatului să execute obligaţia prevăzută de lit. b a acestui articol, respectiv să urmeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţiile din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Serviciului Public de Asisten?ă Socială din Satu Mare sau în cadrul unuia dintre cabinetele medicale şcolare din cadrul Centrului Social de Servicii Medicale din Satu Mare, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În temeiul art. 94 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) C.pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Satu Mare. În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În temeiul art. 576 alin. 1 C.proc.pen., un exemplar al prezentei hotărâri se comunică Serviciului de Probaţiune Satu Mare. În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21 noiembrie 2019.
Hotarare 1860/2019 din 21.11.2019pentru data de 21.11.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.11.2019pentru data de 07.11.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.10.2019