S******** D* A******** O**
Petent ReclamantC**** F*****
Intimat PârâtÎncheiere Admite cererea de lămurire dispozitiv formulată de petent S******** D* A******** O**. Dispune lămurirea dispozitivului în sensul că se va trece corect „ Pe fondul cauzei, în mod întemeiat, prima instanţă, a admis acţiunea formulată de reclamantă, considerând în mod legal că sunt îndeplinite în sarcina pârâtului condiţiile răspunderii civile patrimoniale, în condiţiile în care lipsa de combustibil reţinută în sarcina pârâtului nu se încadrează în riscul normal al serviciului ţinându-se cont de situaţia particulară a ambulanţei folosită de către acesta, situaţia de fapt care a condus la efectele păgubitoare datorându-se unor factori inerenţi procesului muncii. Aceasta întrucât modalitatea în care s-a determinat consumul mediu de combustibil a presupus condiţii optime de deplasare şi viteză, ori natura activităţii de urgenţă nu se încadrează în condiţii de deplasare şi viteză standard ci în condiţii de viteză crescută, ceea ce determină consum suplimentar de combustibil. Riscul normal al serviciului nu reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere prevăzută în Codul Muncii, astfel încât sunt nefondate susţinerile apelantului , potrivit cărora prejudiciul în cauză nu este cert şi real, evaluabil în bani, suma respectivă reprezentând contravaloarea combustibilului lipsă şi care nu a putut fi justificată în mod real de către pârât. Toate celelalte susţineri ale reclamantei sunt corecte şi reţinute de către prima instanţă, referitoare la faptul că pârâtul, în calitate de şofer pe autosanitara unităţii reclamante, avea calitatea de gestionar cu privire la cantitatea de carburant alimentată şi consumată, însă aşa cum s-a reţinut, există culpa acestuia în privinţa lipsei de combustibil în valoarea de 616,69 lei, câtă vreme s-a dovedit faptul că acesta nu şi-a îndeplinit în mod corect sarcinile de serviciu, respectiv atribuţiile ce-i reveneau în calitate de gestionar, ca urmare a folosirii cardului de alimentare; în ceea ce priveşte procedura de alimentare a autosanitarei şi modalitatea de întocmire a tuturor actelor ce-i reveneau în calitate de ambulanţier. Prin urmare, nu s-a putut reţine în sarcina pârâtului, faptul că acesta a alimentat în mod corect rezervorul autosanitarei precum şi utilizarea acesteia în mod corect prin adaptare la manevrele corespunzătoare condiţiilor de drum. Ca o consecinţă, lipsa de combustibil în gestiunea pârâtului, a putut fi explicată decât prin prisma considerentelor reţinute în primă instanţă, potrivit cărora deplasarea unei autosanitare şi consumul acesteia este diferită faţă de condiţiile optime de deplasare şi viteză ale un ui autovehicul standard, condiţii avute în vedere la expertizare de către angajator în privinţa determinării consumului mediu de combustibil,” în loc de „Pe fondul cauzei, în mod întemeiat, prima instanţă, a respins acţiunea formulată de reclamantă, considerând în mod legal că nu sunt îndeplinite în sarcina pârâtului condiţiile răspunderii civile patrimoniale, în condiţiile în care lipsa de combustibil reţinută în sarcina pârâtului se încadrează în riscul normal al serviciului ţinându-se cont de situaţia particulară a ambulanţei folosită de către acesta, situaţia de fapt care a condus la efectele păgubitoare datorându-se unor factori inerenţi procesului muncii. Aceasta întrucât modalitatea în care s-a determinat consumul mediu de combustibil a presupus condiţii optime de deplasare şi viteză, ori natura activităţii de urgenţă nu se încadrează în condiţii de deplasare şi viteză standard ci în condiţii de viteză crescută, ceea ce determină consum suplimentar de combustibil. Riscul normal al serviciului reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere prevăzută în Codul Muncii, astfel încât sunt nefondate susţinerile apelantei , potrivit cărora prejudiciul în cauză este cert şi real, evaluabil în bani, suma respectivă reprezentând contravaloarea combustibilului lipsă şi care nu a putut fi justificată în mod real de către pârât. Toate celelalte susţineri ale reclamantei sunt corecte şi reţinute de către prima instanţă, referitoare la faptul că pârâtul, în calitate de şofer pe autosanitara unităţii reclamante, avea calitatea de gestionar cu privire la cantitatea de carburant alimentată şi consumată, însă aşa cum s-a reţinut, nu există culpa acestuia în privinţa lipsei de combustibil în valoarea de 616,69 lei, câtă vreme s-a dovedit faptul că acesta şi-a îndeplinit în mod corect sarcinile de serviciu, respectiv atribuţiile ce-i reveneau în calitate de gestionar, ca urmare a folosirii cardului de alimentare; în ceea ce priveşte procedura de alimentare a autosanitarei şi modalitatea de întocmire a tuturor actelor ce-i reveneau în calitate de ambulanţier. Prin urmare, nu s-a putut reţine în sarcina pârâtului, faptul că acesta nu a alimentat în mod corect rezervorul autosanitarei precum şi utilizarea acesteia în mod incorect prin neadaptare la manevrele corespunzătoare condiţiilor de drum. Ca o consecinţă, lipsa de combustibil în gestiunea pârâtului, nu a putut fi explicată decât prin prisma considerentelor reţinute în primă instanţă, potrivit cărora deplasarea unei autosanitare şi consumul acesteia este diferită faţă de condiţiile optime de deplasare şi viteză ale un ui autovehicul standard, condiţii avute în vedere la expertizare de către angajator în privinţa determinării consumului mediu de combustibil.” Definitivă.
Incheiere de sedinta din 12.11.2019Amână cauza la data de 12.11.2019 pentru a se repeta procedura de citare.
Incheiere de sedinta din 01.10.2019dec.1714 Respinge apelul ca nefondat. Definitivă.
Hotarare 1714/2019 din 11.06.2019